vineri, 4 iulie 2014

Eva Mozes Kor se întoarce acasă, în Sălaj

Luni, 7 iulie 2014, în localitatea Porț din comuna sălăjeană Marca, va avea loc un eveniment în premieră pentru România. Conform unei informații ce a apărut în publicația electronică ”Sălajul Pur și Simplu” și preluată ulterior și de alte publicații, Eva Mozes Kor – originară din localitatea amintită și supraviețuitoare a Holocaustului - va vizita satul natal alături de un grup de 50 de americani. Pentru prima dată în România se vor instala 6 plăcuțe din cupru (pietre stolperstein) pentru a comemora fiecare membru al familiei Mozes (părinții și cei patru copii).



Eva Mozes s-a născut pe data de 30 aprilie 1934 în Porț, comuna Marca, în familia singurului evreu din localitate. Alexander și Jaffa Mozes au avut patru fete: Edit, Aliz și gemenela Eva și Miriam. Primii ani ai copilăriei i-a petrecut într-o atmosferă liniștită dată de viața simplă de la țară. Aceasta avea să fie tulburată odată cu ocuparea Transilvaniei de Nord de către trupele hortyste. Familia Mozes a avut soarta a mii de alte familii de evrei. În 1944 au fost scoși cu forța din casa lor și duși în ghetoul din Cehei, de lângă Șimleu Silvaniei, unul dintre cele mai brutale ghetouri din Transilvania. De aici, întreaga familie  avea să fie transportată în lagărul morții de la Auschwitz. După un drum de 70 de ore, fără mâncare sau apă au fost debarcate pe peronul de la Auschwitz. În învălmășeala de acolo, pe tatăl său și pe cele două surori mai mari nu avea să-i mai vadă vreodată. Curând și gemenele Eva și Miriam au fost luate de lângă mama lor. Alături de alte aproximativ 3000 mii de copiii și 1500 de perechi de gemeni evrei, a făcut parte din experimentele dr. Josef Mengele. Ca urmare a experimentelor umilitoare, mulți copii au murit. Chiar și Eva a fost la un pas de moarte însă a avut puterea să reziste pentru a-și ajuta sora geamănă.

Imagine de arhivă. Copii din primul rând sunt gemenele Eva și Miriam Mozes
La eliberarea lagărului de către armata sovietică, pe 27 ianuarie 1945, supraviețuiseră aproximativ 200 de copii, printre care și gemenele Eva și Miriam Mozes. Nu mai aveau pe nimeni pe lume. În următoarele luni au trecut prin mai multe tabere de refugiați, până au revenit acasă în România unde au locuit cu mătușa lor. Au emigrat în Israel în 1950 și au trăit într-un kibuț. Aici, Eva l-a cunoscut pe Michael Kor, turist american, și el supraviețuitor al Holocaustului. S-au căsătorit și s-au stabilit în Statele Unite în 1960.
În 1965 obține cetățenia americană. Cuplul are doi copii, Alex și Rina. În anul 1987, după difuzarea unui documentar despre Holocaust, Eva a început să se întrebe ce s-a întâmplat cu ceilalți copii și gemeni care au supraviețuit experimentelro dr. Mengele. Cu ajutorul lui Miriam, care locuia în Israel au început să caute și alți supraviețuitori ai acelor teribile experimente. 

Eva Mozes Kor la Auschwitz

În 1984 Eva fondează C.A.N.D.L.E.S – acronim de la Children of Auschwitz Nazi Deadly Lab Experiments Survivors, o asociație ce are ca scop păstrarea memoriei geemnilor afectați de experimentele genetice naziste de la Auschwitz. Astăzi, Muzeul Holocaustului și Centrul Educațional CANDLES din orașul Terre Haute, Indiana este singurul muzeu din lume dedicat memoriei gemenilor care au avut de suferit în lagărele morții. Instituția nu este doar un martor al istoriei, este activă și dincolo de zidurile muzeului. Își propune ca prin activități educative să prevină atrocități similare, să creeze o lume mai bună fără ură și genocid.

Alături de 50 de americani – cercetători, studenți și directori ai muzeului, Eva Mozes Kor va vizita timp de patru zile Cluj-Napoca, Porț și Șimleu Silvaniei. În programul vizitei în localitatea natală Porț este inclusă o vizită la cimitirul evreiesc, la școala și biserica ortodoxă din localitate. Aici la Porț, vor fi instalate 6 plăcuțe purtând numele membrilor familiei Mozes. Instalarea plăcuțelor face parte din proiectul Stolpersteine – proiect major de comemorare a victimelor Holocaustului. O plăcuță Stolperstein (cuvânt de origine germană ce înseamnă ”piatră de poticnire”), este un mic monument închinat victimelor Holocaustului. Având dimensiuni de 96X96X100 mm, aceste ”pietre” poartă numele victimei Holocaustului și datele de naștere respectiv de deces. Pe fiecare piatră scrie de asemenea ”Aici a locuit”.  Primele pietre stolperstein au fost create de artistul german  Gunter Demnig și se amplasează pe caldarâm, pe trotuarul unde a locuit ultima dată acea persoană. În prezent sunt peste 40.000 de pietre stolperstein amplasate în toată lumea. Primele două pietre stolperstein au fost amplasate în 1997 în orășelul austriac St.Georgen (lângă Salzburg). Cele mai multe pietre stolperstein comemorează evreii victime ai Holocaustului, însă altele au fost amplasate pentru alte diverse grupuri etnice sau de altă natură care au fost marginalizate și au avut de suferit: țigani, homosexuali, negri etc.

Programul instalării pietrelor stolperstein pe luna iulie 2014
În prezent pietre stolperstein sunt amplasate în orașe din următoarele țări: Austria, Belgia, Croația, Cehia, Franța, Germania, Ungaria, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Polonia, Rusia, Elveția și Ucraina. O listă completă a țărilor și orașelor unde sunt amplasate pietre stolperstein, poate fi consultată aici.
  
Prin instalarea celor 6 pietre stolperstein la Porț, în amintirea membrilor familiei Mozes, România se alătură celorlalte țări în a căror orașe sunt amplasate astfel de monumente de comemorare. Pe site-ul oficial al proiectului, în calendarul pe anul 2014 cu locurile în care vor fi instalate pietrele, apare în dreptul datei de 7 iulie localitatea Portz (Porț) din România.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu